vineri, 17 ianuarie 2014

Nenorociții de politicieni!

Nu știu alții cum sunt dar eu când stau și  mă gândesc la anii trecuți ( 2012-2013 ), au fost grei, dar parcă nu au fost mai grei decât începutul acestui an.
Atunci a intrat Năstase la pușcărie, Năstase 20.000 de case, a intrat din nou anul acesta, ups, deja-vu!  Atunci s-au rupt nenorociții în figuri, și-au bătut joc de noi, aducând la vot cimitire întregi și tot atunci s-a dovedit că de fapt zecile de note de 2 luate din școala  generală până la licență pentru copiat, de fapt au fost 'nesimțiri ale profesorilor', copiatu' e legal.
Anul acesta parcă e rupt din delirul rusesc...simt că a început "epurarea comunistă" cu o întârziere de 20 de ani și de parcă  nu ar fi suficient, la câți comuniști au mai rămas, lor li se alătură marfare ticsite cu escroci, hoți și bandiți, mulți refugiați în parlament.
Dacă s-ar lasă ușor legați, aș lua-o pe arătură de atâta opiu civic și m-aș visa în Suedia, doar că niciunul nu este pregătit să renunțe la libertate, cu atât mai puțin la o "libertate necondiționată" și umflată cu cașcaval împuțit, sunt îngrășați, în România de după '89, cu viețile noastre.
Dumnezeule ce delir!
Dumnezeule, sunt în stare să-și smulgă pielea de pe ei, să smulgă pielea de pe noi, de pe propriile odrasle și de pe oricine,  doar să treacă puntea și rămână vechile orânduiri.
Nu se mai poate nenorociților, ori plecați voi, ori noi!
Luați-i, luaț-i pe toți îmbuibații!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu